Followers

Wednesday, January 22, 2014

Ganduri despre pictura


Ganduri despre pictura

Pictura este un limbaj in sine, prin care te poti exprima dincolo de capacitatea cuvintelor de a o face. Pictura aduce la suprafata continuturi inconstiente, care pot fi  identificate , constientizate si asumate.
Pictura te invata sa devii cu adevarat  liber de constringeri, este un act terapeutic in sine. Si atunci cand pictezi fara scop, fara dorinta de a face performanta , permitandu-ti sa nu stii si sa nu cauti nimic anume, lasi mintea rationala deoparte si te  deschizi unei existente infinit mai vasta, misterioasa si surprinzatoare.
 Cand pictezi esti intotdeauna in prezent, in contact cu tine dincolo de planuri sau de griji legate de trecut sau de viitor. Culorile iti hranesc organismul cu energie pe toate nivelurile pentru ca sunt  frecventa si vibratie.

Ceea ce doresc sa-ti transmit tie, cel care citesti acum aceste randuri,  este ca  daca ai un vis,  oricare ar fi el,   niciodata nu este prea tarziu sa il indeplinesti. Eu am facut-o. Am reusit sa pictez, lucru considerat imposibil odinioara. Ce iti trebuie este doar sa iti doresti cu adevarat.  Apoi,  oportunitatile se ivesc,  oamenii potriviti si deosebiti apar in viata ta ca sa te indrume sa iti realizezi visul.
In cazul meu, am avut onoarea sa fiu indrumata sa pictez acest tablou  de catre artistul consacrat Constantin Cristi Mardare, caruia ii multumesc infinit.

cu drag,
Cornelia